- De ce as vrea ca eu sa fiu, mereu in centrul
atentiei?
Caci daca stau sa ma gandesc, fac fata si detentiei
…
De ce-as fii
singuratic, abatut, pe-un drum,
sa vreau sa plec, sa fug in zari, departe?!
Intr-o celula singur eu as fii,
C-o poza, un gand, o carte …
De ce sa fiu acel ceva, ce nu mai poate fi numit
nicicum,
Cand pot eu capul sa-l ridic, si pot sa-mi vad de
drum?!
Si ma intreb : - De ce sunt oamenii atat de rai?
Incat viata proprie nu si-o pot trai,
Si se hranesc doar din placerea de ai rani,
Pe cei din jurul lor. cu egoism, si rautate?!
Practic ne fura dreptul de a trai..
Decent, normal, cu demnitate!
Ei stiu doar ca sa raneasca …
(unii stim doar sa iubim)
Dar niciodata, nu se vor putea obisnui,
Nici cu realitatea, nici cu visele, nici cu iubirea…
Pentru ca, din egoism, ei vor refuza trairea,
Unor sentimente prea puternice
In fata carora nu vor putea sta drepti,
Nu le vor putea face fata...
Pentru ca nu au stiut, nu stiu, si nu vor stii
vreodata,
Ce-nseamna cu adevarat cuvantul “VIATA”
Din pacate asa e omenirea,
Ar face orice ca sa ne compromita firea,
Si din nepasare
sau nestire,
Vor uita si de iubire,
Dar nu vor uita de restul, vor comite aceleasi
greseli,
Mereu si mereu, pentru ca nu vor fii in stare,
In propriul suflet, sa-si gaseasca alinare!
Pe cand noi, cei abatuti,
De soarta n-om fi batuti,
Alinare om gasii,
In soti, sotii, si copii..
In adevarati prieteni,
In familie,
Asa cum ar trebui sa fie!
De raul nostru se vor bucura,
Ca asa le este firea!
Si copacii se vor scutura,
Frunzele le vor cadea,
Toamna va veni si ea,
Apoi iarna, apoi primavara, apoi vara …
Iar lor, le va trece viata
Ca nici ei seama nu-si vor da … !
